Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea

AutentificareÎnregistrează-te
Acasă » Afisez elemetele dupa tag: voluntari
A+ R A-

GALA TÂNĂRULUI VOLUNTAR 2015 Ediția a IIa

Marţi, 08 Decembrie 2015 13:55 Publicat in Comunicate de presa

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea a organizat vineri, 4 decembrie, la Sala Sporturilor, a doua ediție a Galei Tânărului Voluntar. Cu această ocazie, au fost decernate 25 de plachete Instituțiilor, ONGT-urilor și voluntarilor care au sprijinit acțiunile pentru tineret derulate pe parcursul anului 2015 de către DJST.
"Gala Tânărului Voluntar a devenit o frumoasă tradiţie integrată armonios în contextul Zilei Internaționale a Voluntarului. În acest mod, DJST Vâlcea a răsplătit activitatea de şi pentru tineret depusă de-a lungul anului 2015 de instituţii, organizații nonguvernamentale şi alte structuri locale. De asemenea, evenimentul are drept scop încurajarea participării tinerilor la viaţa socială, economică și culturală a județului nostru. Tânăra generaţie este o atitudine, manifestată prin implicare activă în viața comunității. Nouă, autorităţilor, nu ne rămâne decât să creăm condiţiile necesare ca tinerii să fie motivaţi să se afirme prin activități de voluntariat ", a declarat Bogdan Marinescu, directorul DJST Vâlcea.
La ceremonie au participat de asemenea Prefectul Județului Vâlcea, Dumitru Cornoiu, reprezentanți ai Consiliului Județean Vâlcea, Primăriei Municipiului Rm Vâlcea, Inspectoratului Școlar și mass mediei locale. DJST a acordat de asemenea 50 de diplome și materiale promoționale propriilor voluntari.

Comunicat de presă

Luni, 12 Octombrie 2015 11:39 Publicat in Comunicate de presa

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Rm Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean, Școala Sanitară Postliceală Carol Davila, Fundația Județeană pentru Tineret și Fundația Orpheus, a desfășurat în săptămâna 5 - 11 octombrie "Zilele Voluntariatului". În cadrul acestui proiect național, 275 de voluntari au derulat acțiuni de ecologizare și igienizare la nivelul municipiului Rm Vâlcea, orașelor Horezu și Călimănești.
În data de 8 octombrie, 140 de voluntari din Liceele Municipiului Rm Vâlcea au participat la acțiuni de ecologizare și igienizare pe Dealul Capela. În aceeași zi, 100 de liceeni din Horezu au întreprins acțiuni de același gen în orașul lor. Campania s-a încheiat sâmbătă, la Călimănești, unde 35 de voluntari ai DJST Vâlcea, Asociației Zâmbete Colorate și Școala Postliceală Sanitară Carol Davila Rm Vâlcea au întreprins acțiuni de igienizare și reparații minore la Centrele de Agrement ale Direcției pentru Sport și Tineret.
Inițiativa acestui demers aparține Ministerului Tineretului și Sportului, care a finanțat materialele necesare desfășurării campaniei "Zilele Voluntariatului". Aceste activități au scopul de a promova conceptul și practica voluntariatului și de a crește implicarea voluntarilor în comunitate.

Oraselul copiilor sanatosi !

Marţi, 21 Octombrie 2014 11:02 Publicat in Comunicate de presa

Duminica 19.10.2014 Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Valcea impreuna cu Primaria Municipiului Ramnicu Valcea, Asociatia Exploratori pentru Viitor, Cabinet Medical doctor Udrea Carmen si S.C. Sano-Vita S.R.L., au organizat „Oraselul Copiilor Sanatosi!" în Parcul Mircea cel Batran din Ramnicu Valcea.
Incepand de la orele 10.00 s-a dat startul la distractie, fapt care a facut ca un numar de aproximativ 500 de copii insotiti de parinti si bunici sa poata sa ia contact cu fiecare echipa de la standurile care ii asteptau pentru a le pune la dispozitie informatiile si demostratiile practice despre ceea ce inseamna aerul, apa, nutritia, exercitiul fizic, soarele, temperanta, odihna si echilibrul mental si spiritual.
Cei care sunt pasionati de pictura sau origami au putut sa-si dezvolte abilitatile in compania celor care le-au pus la dispozitie toate materialele necesare pentru acest lucru.
De departe cel mai gustat moment a fost atunci cand s-a dat startul la concursul de ciclism si role, unde au participat aproape jumatate dintre copiii prezenti la eveniment, adica in jur de 250.
Pentru ca acesta actiune sa se poata desfasura in parametrii doriti au fost angrenati peste 40 de voluntari, pe langa acestia aflandu-se si doamna doctor Jianu Rodica, care a asigurat asistenta medicala atat de necesara in astfel de situatii. Un lucru demn de remarcat ar fi faptul ca intre voluntarii prezenti a fost si Janet Namfukwe din Zambia, care este voluntar in Ramnicu Valcea pentru un an de zile, impreuna cu alti tineri din Europa si Africa.

VÂLCEA SPORTIVĂ

Vineri, 19 Septembrie 2014 07:28 Publicat in Comunicate de presa

Sezonul estival a fost de bun augur pentru activitatea sportivă, deoarece în ciuda faptului că litoralul este un concurent de forţă, faptul că judeţul Vâlcea este amplasat pe munţi şi dealuri constituie un avantaj redutabil, astfel că o serie de acţiuni cu caracter sportiv s-au derulat pe timpul verii la noi acasă.
Vrem să trecem în revistă câteva dintre cele mai importante evenimente sportive care au avut loc în perioada vacanţei de vară, iar pentru aceasta vom începe cu "ORĂŞELUL COPIILOR SĂNĂTOŞI ! " ocazie cu care în staţiunea Călimăneşti a avut loc o acţiune gustată de parinţi şi copii deopotrivă, mai exact în Parcul Central al oraşului, acolo unde Direcţia Judeţeana pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Asociaţia Exploratori pentru Viitor, Primăria Oraşului Călimaneşti, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea, Parcul Naţional Cozia, Cabinet Medical Dr. Udrea Carmen şi sponsorul evenimentului S.C. Sano-Vita S.R.L., s-au implicat în organizarea şi buna desfăşurare a evenimentului.
În perioada 23 – 27 iunie s-a desfăşurat Concursul Naţional de Navomodele şi Automodele „CUPA RÂMNICULUI", a VIII-a Ediţie având ca parteneri Primăria Râmnicu Vâlcea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea, , ARCA, Asociaţia Centrul pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi muncă, Centrul Regional pentru Tineret şi Dezvoltare Durabilă – EUROGREEN, Liceul Tehnologic „Henri Coandă" din Rm. Vâlcea şi Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleşoianu" Rm.Vâlcea. Au participat elevi din 19 judeţe ale ţării, aliniindu-se 28 de echipe la start. Fondurile pentru premiere au fost asigurate de către Ministerul Educaţiei Naţionale (3500 lei) şi diverse sponsorizări de la firme din judeţul Vâlcea.
Duminica, 27 iulie 2014 s-a desfăşurat "Cupa VLC" cu doua trasee, pentru ciclisti antrenati si foarte antrenati, în zona turistica Voineasa – Malaia (judeţul Vâlcea).
Traseul Epic a măsurat 70 km lungime şi 3.580 m diferenţă de nivel, având ca punct de plecare hidrocentrala din satul Ciungetu (comuna Mălaia), şi continuare pe Drumul Judeţean 701 – Drumul Naţional 7A – Strategică – Cabana Plaiul Poienii – Coada Lacului Galbenu – Barajul de acumulare Galbenu – Valea Latoriţei – Barajul Petrimanu – Drumul Judeţean 701, cu întoarcere în satul Ciungetu, iar traseul Standard a masuarat 40 km lungime (1664 m diferenţă de nivel) şi a avut aceeaşi rută până la Cabana Plaiul Poienii, de unde s-a făcut întoarcerea la locul de start.
În perioada 26-28 iulie, Red Bull Maniacs împreună cu DJST Vâlcea a organizat cel mai dur raliu de "HARD ENDURO" din lume, la care au participat peste 350 de concurenţi. Startul a fost dat în comuna Boiţa (judeţul Sibiu), iar finişul primei etape a avut loc în staţiunea Voineasa. În România, a fost prezent inclusiv campionul mondial en titre Graham Jarvis şi ex-campionii Jonny Walker şi Paul Bolton. Un alt concurrent de marcă a fost şi prezentatorul TV Dani Oţil, un împătimit al curselor de hard enduro.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, împreună cu Primăria Mihăeşti, Asociaţia "Pro Logos" şi S.C. Sano-Vita S.R.L., au desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII din Govora - Sat, acţiunea "COPII SĂNĂTOŞI", care a avut ca scop stimularea copiilor pentru a face mişcare şi pentru a-şi dezvolta diverse abilităţi.
Acţiunea s-a desfăşurat pe 13 şi 14 august, timp în care copii cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani au putut lua parte la jocuri sportive şi activităţi diverse specifice vârstei lor. Au facut echilibristică pe echipe cu ajutorul unui ziar împăturit, au alergat cu oul în lingură, au putut să participe la un concurs de biciclete printre jaloane sau au dobândit cunoştinţe despre efectele fumatului, cu ajutorul pet-ului fumator.
Toate aceste activităţi au fost desfăşurate cu ajutorul inspectoului de sport din cadrul DJST Vâlcea, şi a voluntarilor austrieci aduşi în România de către reprezentanţii asociaţiei Pro Logos, entitate non-profit a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

După momentul festiv de închidere, a urmat o altă acţiune, care a avut menirea de a aduce bucurie în suflet şi celor mai nevoiaşi oameni ai comunei, dat fiind faptul că grupul de voluntari din Austria au venit pregătiţi cu haine şi alimente pentru 25 de familii.
În data de 14.08.2014 s-a desfăşurat cea de-a doua editie a „MARATONULUI OLTENIEI"evenimentul sportiv având ca organizator principal Grupul CEZ România şi colaboratori Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Direcţia Judeteană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Federaţia Romană de Ciclism, Adrem Invest, firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Docman, Hyper Sport şi Padina Fest.
Anul acesta, au fost deicate 2 zile de competiţii pasionaţilor de ciclism şi celor interesaţi de alergare în aer liber care au putut contribui şi la o cauză nobilă, având în vedere faptul că banii strânşi au fost donaţi unui caz social.
Timp de patru zile, în perioada 28-31 august 2014 în zona Cheile Cheii, s-a desfăşurat "A- IX A EDIŢIE A ŞCOLII DE ALPINISM". Acest lucru s-a datorat strânsei legături dintre Organizaţia "Cercetaşii României" – Centrul Local "Mircea cel Bătrân", şi DJST Vâlcea. S-au adunat tinerii care iubesc muntele şi au vrut să-şi petreacă timpul liber în mijlocul naturii. Cei prezenţi au fost iniţiaţi în tainele alpinismului.
Aceştia au venit din Bucureşti, Argeş, Sibiu şi Vâlcea, iar muntele i-a rasplătit cu peisaje şi cărări deosebite. Acţiunea s-a desfăşurat în bune condiţii şi în siguranţă, datorită profesionalismului de care au dat dovadă specialiştii din cadrul Salvamont – Salvaspeo Vâlcea. Pe lângă reprezentanţii salvamontului vâlcean şi-a dat girul şi a făcut o demostraţie renumita alpinistă Silvia Murgescu, care a reuşit să se caţere pe "Păianjenul Galben" din zona "Claia Stâmbă".
DJST Vâlcea doreşte şi pe acestă cale să mulţumească tuturor celor implicaţi pentru colaborare şi sprijin.

În perioada 28-31 august 2014 în zona Cheile Cheii, a avut loc cea de-a IX a Ediţie a Şcolii de Alpinism.
Aşa cum ne-am obişnuit Organizaţia "Cercetaşii României" – Centrul Local "Mircea cel Bătrân", în colaborare cu DJST Vâlcea, a strâns laolaltă tineri care iubesc muntele şi doresc să-şi petreacă timpul în mijlocul naturii, ocazie cu care au fost iniţiaţi în tainele alpinismului, fiind ajutaţi să facă "primii paşi pe verticală". Aceştia au venit din Bucureşti, Argeş, Sibiu şi Vâlcea, iar muntele i-a rasplătit cu peisaje şi cărări deosebite.
Cei care au avut rabdarea şi amabilitatea să îi îndrume pe tineri au fost specialiştii din cadrul Salvamont – Salvaspeo Vâlcea. Pe lângă aceştia a mai fost prezentă şi renumita alpinistă Silvia Murgescu, care a reuşit să parcurgă fără probleme un traseu dificil şi anume "Păianjenul Galben" din zona "Claia Stâmbă", primid binemeritate aplauze la final.
La încheiere fiecare participant a primit din partea DJST Vâlcea prin intermediul inspectorilor de sport ca semn al preţuirii câte o diplomă de participare şi invitaţia de a se întoarce în aceste locuri pentru practicarea alpinismului.
De asemenea, în aceeași perioadă Compartimentul de Tineret a desfășurat acțiunea "Centrul de tineret- actualități și perspective", la Ocna Sibiului, in județul Sibiu. Astfel, 80 de tineri din județele Vâlcea, Sibiu și Dolj au participat la un schimb de experiențe pe Centrele de Tineret. Fiecare județ și-a prezentat Centrul destinat activităților de tineret, acțiunile întreprinse și obiectivele turistice importante pentru fiecare județ. Reprezentanții județelor participante au organizat în fiecare seară câte un minispectacol, scoțând în evidență talentul și obiceiuri specifice zonei. Tabăra s-a încheiat cu nelipsitul foc de tabără și cu promisiunea organizării următoarei ediții într-unul din Centrele de Agrement ale DJST Vâlcea.

Iniţiere în speologie

Joi, 10 Iulie 2014 11:27 Publicat in Comunicate de presa

În perioada 04-06.07.2014 Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, în parteneriat cu Clubul Sportiv Montan Buridava, a desfăşurat la Centrul de Agrement Cozia proiectul „Iniţiere în speologie"
În cadrul cursului, 30 de tineri din Piteşti, Bucureşti, Petroşani Craiova şi Râmnicu Vâlcea, au fost familiarizaţi de către instructorii de specialitate cu noţiunile de bază folosite în speologie, prin exemplificarea tipurilor de peşteri şi tehnicilor speologice alpine.
Cursanţii au participat de asemenea la o drumeţie în Parcul Naţional Cozia, unde au putut afla mai multe detalii despre biodiversitatea şi geodiversitatea locului, despre protejarea şi conservarea acestora, dar şi despre echipamentul obligatoriu pe care trebuie să îl aibă cei care pleacă pe munte.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea a asigurat cazarea şi masa participanţilor.
Este prima ediţie a proiectului "Iniţiere in speologie" şi dat fiind succesul de care s-a bucurat, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea intenţionează continuarea pe viitor a acestui curs, susţinând activităţile de acest gen.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, împreună cu Clubul de Turism şi Ecologie Buila Vânturariţa Râmnicu-Vâlcea, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea şi Salvamont Vâlcea, organizează în perioada 1-3 noiembrie, prima ediţie a Cursului de prim ajutor în cazul accidentelor montane, în Centrul de Agrement Cozia din Calimăneşti, Vâlcea.

Cursul îşi propune instruirea unui număr de 30 de tineri în acordarea de prim ajutor premedical şi conştientizarea acestora asupra pericolelor de accidentare în activităţile montane (drumeţii, alpinism, sporturi de iarnă etc.). În urma participării la curs tinerii vor dobândi abilităţi de acordare a primului ajutor – resuscitare, imobilizarea fracturilor, degerături, arsuri, hipo/hipertermie, hemoragii etc.

Cursul este susţinut de Silvia Irimescu, membru al C.T.E. Buila Vânturariţa si voluntar Crucea Roşie Română, cu o experienţă montană naţională şi internaţională de opt ani şi şase ani de pregătire în acordarea de prim ajutor premedical.

C.T.E. Buila Vânturariţa, membră a Federaţiei Române de Turism şi Ecologie, este o organizaţie non-guvermamentală de tineret, care sprijină turismul durabil şi activităţile montane, protejarea mediului înconjurător şi educarea tinerilor în spiritul turismului montan ecologic.

Proiectul a fost declarat câştigător în cadrul Concursului local de proiecte de tineret organizat de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea.

Implică-te activ în viața societății

Miercuri, 03 Octombrie 2012 06:43 Publicat in Comunicate de presa

În perioada 1-31.10.2012 Direcția pentru Sport și Tineret Vâlcea, în partneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, derulează proiectul de tineret "Implică-te activ în viața societății", dorindu-și ca în acest fel să informeze tinerii din liceele vâlcene, cu privire la faptul că se pot implica activ în viața societății civile, prin intermediul voluntariatului.

Pentru a se realiza cât mai bine acest lucru, tinerii sunt stimulați să paprticipe la înființarea de ONGT-uri de și pentru tineret, unde și prin intermediul cărora să se deruleze programe specifice.

Cu această ocazie liceeni sunt informați cu privire la legislația privind constituirea unui ONGT, iar consilierii de tineret din cadrul D.J.S.T. Vâlcea, la Centrul de Tineret Râmnicu Vâlcea, se implică activ, pentru ca tinerii să poată realiza acest lucru.

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea și Inspectoratul Școlar Județean, organizează o sesiune de voluntariat în Parcul Național Buila Vânturarița, având ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare, creație și cultural-artistice, pentru un grup de 25 de elevi de la Colegiul Național George Țărnea – Băbeni.

Este încă o ocazie în care tinerii, pe lângă faptul că vor desfășura activități de voluntariat în mijlocul naturii, vor avea ocazia să se implice în creația de piese literare inedite, sub directa îndrumare a voluntarilor de la Corpul Păcii, dar și a inspectorilor de tineret din cadrul DJST Vâlcea.

La finalul celor cinci zile petrecute în natură, instituția noastră va oferii diplome pentru creațiile tinerilor, dar și voluntarilor americani.

 

În perioada 30.06-03.07.2012, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, împreună cu Asociaţia Ecomond,a organizat acţiunea "Cultura, sănătatea şi tinerii", ocazie cu care la Centrul de Tineret Cozia s-au desfăşurat ateliere de creaţie (pictură, modelare în lut şi ceramică, dar şi origami), ocazie cu care 15 tineri îndrumaţi de voluntari, au realizat diverse obiecte din lut, hârtie, etc.

Pe lângă activităţile sportive (întreceri, drumeţii), care au fost alternate cu piese de teatru, prin intermediul cărora s-a facut reconstituirea zilei anterioare, s-au mai desfășurat și activități de genul: întocmirea jurnalului de bord, gastronomie (gătitul sănătos) şi nelipsitele serate muzicale lângă focul de tabără.

Proiectul a fost finanțat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, în urma desfășurării "Concursului local de proiecte".

Pagina 1 din 2

Autentificare

Înregistrează-te

*
*
*
*
*

* Câmpul este necesar