Sportivii Anului 2019!

În data de 20.12.2019, ora 12, la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea, la sala V.I.P. din cadrul Sălii Polivalente Traian, a avut loc premierea celor mai buni 15 sportivi și antrenori ai anului 2019 din județul Vâlcea. Astfel, după colectarea tuturor adreselor cu rezultetele sportive, depuse de către reprezentanții cluburilor sportive din județ, la sediul D.J.S.T.Vâlcea, compartimentul sport a întocmit clasamentul total al punctelor obținute de sportivii vâlceni, în conformitate cu ”sistemul de atribuire a punctelor în raport cu rezultatele sportive”, sistem emis de către Ministerul Tineretului și Sportului, puncte obținute la campionatele mondiale, europene, balcanice și naționale de la cadeți și până la seniori.

Ca și în anii precedenți, în anul 2019, D.J.S.T.Vâlcea a avut, potrivit legii, un buget anual de 10.000 lei pentru premierea celor mai buni sportivi ai anului. Acest buget a fost distribuit astfel: 9000 lei pentru premierea primilor 15 sportivi ai anului (600 lei de fiecare sportiv) și 1000 lei pentru achiziționarea de trofee și diplome personalizate, ce s-au acordat sportivilor cu prilejul festivității de premiere.

Primii 15 sportivi și antrenori ai anului 2019 din județul Vâlcea, sunt:

NR. CRT. NUME ŞI PRENUME

SPORTIV

NR. PUNCTE RAMURA SPORTIVĂ CLUB

SPORTIV

NUME SI PRENUME

ANTRENOR

BÎLĂ  ANDREEA – RALUCA                           

429,75

KARATE C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA DINU PAUL – VIOREL                         
Vicecampioană Mondială la Seniori, Campioană Europeană la Seniori, Campioană Naţională de Karate Shotokan la Seniori.

 

Maestră Emerită a Sportului

  5 Medalii C.M.

4 Medalii C.E.

7 Medalii C.N.

 

 

Toate la Seniori

  Antrenor Emerit  şi 

Decorat de Preşedintele României cu Ordinul Meritul Sportiv în grad de Cavaler.

GHIŢĂ  SILVIU                    

302,41

KARATE C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA DINU PAUL – VIOREL                         
Vicecampion Mondial la Seniori, Campion European la Seniori, Campioan Naţional de Karate Shotokan la Seniori.

 

Maestru Emerit  al Sportului

  4 Medalii C.M.

4 Medalii C.E.

8 Medalii C.N.

 

Toate la Seniori

  Antrenor Emerit  şi 

Decorat de Preşedintele României cu Ordinul Meritul Sportiv în grad de Cavaler.

STANCIU  NICOLAE                        

240,91

KARATE C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA DINU PAUL – VIOREL                        
Vicecampion Mondial la Seniori, Campion European la Seniori, Campioan Naţional de Karate Shotokan la Seniori.

 

Maestru Emerit  al Sportului

  4 Medalii C.M.

2 Medalii C.E.

8 Medalii C.N.

 

Toate la Seniori

  Antrenor Emerit  şi 

Decorat de Preşedintele României cu Ordinul Meritul Sportiv în grad de Cavaler.

MURGEA  BOGDAN                       102 KARATE A.C.S. SEN SPORT RM.VÂLCEA CRISTI REZEANU                        
Medaliat la Campionatul Mondial, European și  Naţional de Karate Shotokan la Seniori.

 

 

  2 Medalii C.M.

1 Medalie C.E.

6 Medalii C.N.

 

la Seniori și Juniori

   
CÎRSTEA MIHAI                       88,5 KARATE A.C.S. SEN SPORT RM.VÂLCEA CRISTI REZEANU                         
Medaliat la Campionatul Mondial, European și  Naţional de Karate Shotokan la Juniori.

 

 

  2 Medalii C.M.

2 Medalii C.E.

4 Medalii C.N.

la Juniori

   
BUȘE  MIHAELA 88 HALTERE C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA MOLDOVAN  DANIEL                         
Medaliată  la Campionatul European și Naţional de Haltere la Juniori.

 

  3 Medalii C.E.

12 Medalii C.N.

Toate la Juniori

   
GUȘTIUC  DMITRII 82,75 KARATE C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA DINU PAUL – VIOREL                         
Vicecampion Mondial la Seniori, Campion European la Seniori, Campioan Naţional de Karate Shotokan la Seniori.

 

 

  1 Medalie C.M.

2 Medalii C.E.

4 Medalii C.N.

 

Toate la Seniori

  Antrenor Emerit  şi 

Decorat de Preşedintele României cu Ordinul Meritul Sportiv în grad de Cavaler.

DINU PAUL – VIOREL                          66,41 KARATE C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA DANEŞ CONSTANTIN
Vicecampion Mondial, și Campion European de Karate Shotokan la Seniori.

Maestru Emerit al Sportului

  2 Medalii CM,  2 Medalii C.E,

3 Medalii C.N.

 

La Seniori.

   

 

Antrenor Emerit 

 

  1. 1.
BULAI  PITOIU ANDRADA 60 HALTERE C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA MOLDOVAN  DANIEL                         
Medaliată  la Campionatul Naţional de Haltere la Juniori, Seniori și Tineret.    

12 Medalii C.N.

 

   
DABU  LAURA 57 POWERLIFTING C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA PĂTRU VALENTIN
Medaliată  la Campionatul Naţional de Powerlifting  la Juniori și Seniori.    

12 Medalii C.N.

 

   

 

ZARIOIU RADU 41 KEMPO C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA DANEȘ CONSTANTIN
Medaliat  la Campionatul Naţional de Kempo  la Seniori.    

6 Medalii C.N.

 

   

 

MIHAI  ANDREEA                      39,5 KARATE A.C.S SEN SPORT RM.VÂLCEA CRISTI REZEANU                        
Medaliată la Campionatul Mondial și  Naţional de Karate Shotokan la Juniori.   1 Medalie C.M.

2 Medalii C.N.

la Juniori

 

POPA  CLAUDIA 37,5 KEMPO C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA DANEŞ CONSTANTIN
Medaliată  la Campionatul Naţional de Kempo, la Seniori.    

5 Medalii C.N.

la Seniori

 

OLAH  LUCICA 37 POWERLIFTING C.S. CHIMIA RM.VÂLCEA PĂTRU VALENTIN
Medaliată  la Campionatul Naţional de Powerlifting la Seniori.    

6 Medalii C.N.

la Seniori

 

VOICU GABRIEL 36,5 ATLETISM CSM BUC. / CNMB

RM.VÂLCEA

MIREA MARINELA
Medaliat  la Campionatul Naţional și Balcanic de Atletism  la Juniori, Tineret  și Seniori.   1 Medalie C.B.

6 Medalii C.N.

 la Jun,Tin și Seniori