Serbările Zăpezii 2019!

”Păltiniș, locul perfect pentru o bătaie cu zăpadă!” Așa au gândit organizatorii de anul acesta a mult așteptatului eveniment ”Serbările Zăpezii”. Și au avut dreptate, pentru că în noaptea dinaintea sosirii participanților, a nins și s-a așternut un strat de aproximativ 50 de cm de zăpadă proapspătă.
Școlile gimnaziale Nr. 5 și Anton Pann, și partenerii acestora, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, Inspectoratul Școlar Judțean Vâlcea și Asociația Județeană Sportul pentru Toți, au avut pentru ce să se bucure, deoarece cei aproximativ 110 participanți au putut să alergre în saci, să se dea cu sania, să construiască oameni de zăpadă, să își încerce forțele la trasul frânghiei. Atunci când oboseala își spunea cuvântul sau frigul începea să se întețească, pe copii și tineri îi așteptau activități diverse în interior.
Pentru toate probele la care au participat, cei care s-au situat pe primele trei locuri au fost premiați cu: diplome, medalii, plachete și tricouri.
A fost frumos și vrem să mulțumim tuturor celor care s-au implicat ca și de data aceasta ”Serbările Zăpezii ” să fie un eveniment reușit.