Sport la Vâlcea!

Chiar dacă a fost vară și copiii au fost în vacanță, pentru Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea activitatea a fost intensă. Dacă în taberele școlare glasurile copiilor s-au putut auzi încă din zori, dacă proiectele de tineret s-au desfășurat permanent, așa se face că și activitatea sportivă și-a urmat cursul firesc, astfel că pe toată perioada verii s-au desfășurat concursuri și întreceri cu caracter sportiv.

Și cum o vorbă din bătrâni spune că ”toamna se numără bobocii”, am găsit de cuviință să trecem în revistă activitatea D.J.S.T. Vâlcea, instituție subordonată Ministerului Tineretului și Sportului, condusă la nivel local de prof. Bogdan Marinescu.

Activitatea a fost diversificată, deoarece s-au desfășurat 35 de competiții care s-au adresat atât sportului de masă, dar și sportului de performanță, aliniindu-se la start peste 2700 de copii și tineri sportivi.

Enumerăm mai jos câteva dintre evenimentele din calendarul propriu:

– Cupa Tenis Amatour – tenis de masă – Râmnicu Vâlcea;

– Cupa 1 Iunie – jocuri sportive – Râmnicu Vâlcea;

– Memorialul Dan Ceaușescu –baschet– Râmnicu Vâlcea;

– Cocoșul de Hurez – box – Horezu;

– Cupa D.J.S.T. – fotbal – Râmnicu Vâlcea;

– Cupa Prieteniei (Asociația Nevăzătorilor) – popice – Călimănești/Jiblea;

– ”Cupa Montaniardului” Ediția a VII-a – Olănești/Cheia;

– Scoala de Alpinism – 2019 – alpinism – Olănești/Cheia;

– Trofeul Olteniei – orientare – Băile Govora.

– Cupa Izvoarelor Editia a XXII-a – activități montane – Bărbătești;

– Cupa Cozia Mountain Run – alergare montană – Călimănești/Cozia;

– Cupa Rusidava Ediția a XIII-a – orientare – Crețeni;

– Cupa Imnului – inot, fotbal, baschet – Râmnicu Vâlcea;

– Cupa Vâlcii – navomodele – Râmnicu Vâcea;

– Cupa Saishin Ediția a XX-a – karate – Râmnicu Vâlcea;

– Memorialul Valeriu Enăchescu – atletism – Drăgășani;

– Cupa Aditen – tenis – Băile Govora;

– Memorialul Gheorghe Dinu – haltere – Râmnicu Vâlcea.

Pentru toate competițiile derulate Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, împreună autoritățile locale și ceilalți parteneri ai săi, a asigurat fondul de premiere, oferindu-le tuturor celor care au urcat pe podium diplome, plachete, medalii, tricouri și materiale sportive după caz, pentru a recunoște valoare și efortul depus de fiecare dintre cei care s-au clasat pe primele trei locuri.

Mulțumim tuturor celor care au participat în calitate de sportivi la competiții și totodată multumim autorităților publice, profesorilor, antrenorilor, dar și părinților care susțin sportul și mișcarea sportivă.

Împreună suntem mai puternici, iar sportul mearge mai departe!

 

Sport și voie bună!

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, a organizat în zilele de 7 și 8 iunie 2019 trei competiții sportive, unde au participat un număr de 250 de copii și tineri.

         La Mateești a avut loc ”Cupa Mateești”, ocazie cu care 80 de sportivi de la școlile din zonă, au participat la cros, iar șase echipe s-au întrecut la meciuri de fotbal. Ocupanții locurilor fruntașe au fost premiați cu medalii, cupe și tricouri.

În Râmnicu Vâlcea în Sala Capela a Colegiului Național mircea cel Bătrân, s-a desfășurat ”Memorialul Dan Ceaușescu” la baschet, unde 60 de copii pasionați de acest sport au concurat, iar la final, cei câștigători au primit diplome și mingi de baschet.

La Tomșani, în parteneriat cu Asociația Județeană Sportul pentru Toți s-a desfășurat  ”Festivalul de Jocuri Tradiționale Româmești”, unde copii din comunele alăturate au avut posibilitatea să se întreacă la jocuri tradiționale cum ar fi: tir cu arcul, oină, țurca și altele. Si de data aceasta cei care au ocupat locurile fruntașe au fost premiați.

D.J.S.T. Vâlcea dorește să mulțumească pe această cale tuturor celor care s-au implicat în buna organizare și desfășuarare a evenimentelor sportive.